Grănițuirea

Intreabă un expert

Informarea cetățenilor din mediul urban privind grănițuirea

Cuprins

  1. Introducere

În cadrul proiectului „Creşterea transparenței, calității şi accesibilității serviciilor oferite cetățenilor de către sistemul judiciar, cu ajutorul tehnologiei”, se urmărește informarea cetățenilor din mediul rural privind domeniile de interes referitoare la justiție, creându-se astfel mijloacele necesare creșterii accesului la justiție al cetățenilor. Domeniul de drept care reglementează juridic serviciile privind grănițuirea este dreptul civil, și serviciile cu componente juridice implicate in domeniul grănițuirii din cadrul instituțiilor responsabile.

Grănițuirea reprezintă o operațiune de delimitare prin semne exterioare a doua proprietăți vecine, ce aparțin unor titlulari diferiți. În situația în care între aceștia nu există un conflict, grănițuirea este doar o simplă operațiune materială realizată prin acordul părților. Grănițuirea este o acţiune pețitorie deoarece are ca scop delimitarea proprietăţilor învecinate. Cu toate acestea, grănițuirea nu impune reclamantului să-şi dovedească dreptul său de proprietate cu privire la porţiunile de teren asupra cărora cere a se stabili hotarul.

Tot grănițuire este si atunci când deși există gardul poziționarea și traseul lui sunt contestate de unul dintre vecini sau, atunci când exista un gard, dar se vrea a fi înlocuit de unul din vecini.

In general, grănițuirea ar trebui să se facă pe cale amiabilă intre vecini, însă de cele mai multe ori, se ajunge la un conflict, fie asupra delimitării proprietății, fie asupra re-delimitării proprietății din cauze independente de aceștia, ori din cauza costului gardului, sau orice alte motive. Limitarea proprietăților în raport de vecinătate pe cale judecătorească trebuie să fie justificată pe baza echității.

În situația în care se ivește un conflict între cele două părți, prin acțiunea in grănițuire se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți si stabilirea traseului real pe care trebuie să il urmeze titularul. Este esential să se facă diferența dintre grănițuire, ca operatie materială de delimitare, cu acțiunea in grănițuire, ce intervine datorită unui conflict intre titularii proprietăților invecinate.

În cele ce urmează vom vedea care sunt prevederile legale care reglementează grănițuirea.

Grănițuirea este reglementată legal de Noul Cod Civil, iar conform Art. 603 se prevede că dreptul de proprietate obligă la asigurarea bunei vecinătăți. Acest lucru înseamnă că, fiecare dintre vecini are îndatorirea de a respecta proprietatea celuilalt, lucru care se realizează și prin îngrădirea terenului asupra căruia se exercită proprietatea.

Conform legislației în vigoare, orice proprietar are dreptul de a-și îngrădi proprietatea, să își separe terenul de cel al vecinului, etc. Dacă cei doi proprietari ai terenurilor alăturate nu se află în conflict, acest lucru se realizează prin simpla voință a acestora. Dacă, însă, între aceștia există neînțelegeri, se poate formula acțiunea în grănițuire, adică acțiunea prin care se solicită determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor celor două proprietăți vecine.

În Noul Cod de Procedură Civilă sunt reglementate mai multe reguli care trebuie respectate de către proprietarii terenurilor atunci când doresc să delimiteze proprietățile. Acestea sunt:

  • „ proprietarul trebuie să amplaseze streașina casei sale astfel încât apa ce rezultă în urma ploilor să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin
  • distanța minimă dintre orice construcție și hotarul proprietății vecinului trebuie să fie de 60 de cm.

Pentru a nu se aduce atingere dreptului de proprietate al vecinului, prin lege sau regulament, se poate stabili chiar o distanță minimă mai mare de 60 de cm.

De asemenea, această distanță poate fi modificată și prin acordul părților, acord ce trebuie consemnat printr-un înscris autentic (adică un înscris care respectă formele cerute de lege – de regulă, înscrisurile notariale).

  • arborii mai înalți de 2 metri trebuie sădiți la cel puțin 2 metri de terenul vecinului, în caz contrar acesta având dreptul de a cere tăierea sau scoaterea lor. Fructele căzute în mod natural pe fondul vecinului pot fi păstrate de acesta și, de asemenea, vecinul are dreptul de a tăia ramurile sau rădăcinile care se întind pe fondul său. Totuși, plantațiile și gardurile vii nu trebuie să respecte regula privind amplasarea lor la cel puțin 2 metri de proprietatea vecină.
  • Referitor la ferestrele și balcoanele îndreptate către proprietatea vecină, acestea nu pot fi construite la mai puțin de 2 metri față de fondul proprietarului vecin, chiar dacă acesta este îngrădit sau nu.

Dacă o persoană, în exercitarea dreptului său de proprietate, cauzează inconveniente ce depășesc limitele normale ale bunei vecinătăți, cel prejudiciat se poate adresa instanței, care va putea dispune plata despăgubirilor din partea celui care a cauzat prejudiciul, precum și restabilirea situației anterioare, dacă acest lucru este posibil.

Vecinul prejudiciat are dreptul de a primi despăgubiri chiar dacă instanța decide ca activitatea ce cauzează prejudiciul să nu fie oprită, deoarece prejudiciul cauzat în raport cu necesitatea desfășurării activității respective este minor” (https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/art-560-obligatia-de-granituire-codul-civil?dp=gu3dmnbygu3to).

Tot conform legislației privind grănițuirea aflăm că, dreptul de îngrădire este distinct de grănițuire și constă în aptitudinea proprietarului unui teren de a-și împrejmui proprietatea cu un gard, zid, șanț sau o altă asemenea despărțitură.

Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

Această lege face referire la evidenţa imobilelor înscrise în planul cadastral şi în cartea funciară se realizează şi se actualizează din oficiu, la cererea persoanelor interesate sau la iniţiativa autorităţilor publice. Autorităţile publice şi titularii de drepturi asupra imobilelor au obligaţia de a sprijini crearea şi actualizarea cadastrului prin punerea la dispoziţie cu titlu gratuit a datelor şi informaţiilor deţinute.

Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să acorde sprijin informaţional, tehnic şi de altă natură, în limitele competenţelor, la crearea şi actualizarea sistemului de cadastru şi carte funciară (http://www.ancpi.ro/).

  1. Exemple de spețe

Pentru o înțelegere mai corectă și eficiență a informațiile de mai sus și pentru a ne asigura că cetățenii vor asimila mai bine toate aceste informații au fost formulate câteva spețe privind dreptul la informațiile de interes public.

Precizăm faptul că aceste spețe au fost preluate si adapatate de pe site-ul www.rolii.ro.

Speța nr. 1 – grănițuire

Asupra cauzei civile având ca obiect grănițuire inaintată de reclamanta S.A in contradictoriu cu pârâtul P.O, constată că aceasta a fost inregistrată pe rolul acestei instante sub nr. xxxxx /211/2019 la data de 08.08.2019 În urma verificării actelor de la dosar, rezultă că utimul act de procedura a fost indeplinită la data de 17.04.2020, când cauza a fost suspendata in baza art. 155, ind.1/alin.1/ C.pr.civ. si, ca de la acea data dosarul a ramas in nelucrare mai mult de un an, din vina partilor. Văzând că, in conformitate cu disp. art. 248/ C.pr.civ. orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252/ C.pr.civ, perimarea se poate constata din oficiu. Având in vedere că in cauza de față nu s-a mai indeplinit nici un act de procedura, in vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, astfel instanta in temeiul art. 252, alin 2,/ C.pr.civ. a invocat excepția perimării urmând a constata perimarea cauzei civile având ca obiect grănițuire. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII H O T ĂRĂȘT E Admite exceptia perimarii. Constată perimarea cauzei civile având ca obiect grănițuire inaintată de reclamanta S.A in contradictoriu cu pârâtul P.O.

Speța nr. 2

Pe rolul judecătoriei se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect grănițuire, promovată de reclamantul M.O domiciliat în com. Mociu, jud. Cluj. și pârâta R.U, domiciliată în com. Mociu, jud. Cluj, cauza fiind repusă pe rol in vederea perimării. La apelul nominal făcut in sedința publică au lipsit reclamantul M.O și pârâta R.U. S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca a trecut mai mult de un an de la indeplinirea ultimului act de procedura, judecata fiind suspendata la data de 16.03.2020 precizeaza ca procedura este legal indeplinita, pârâta a inaintat la dosar precizari, dupa care; Instanta invocă din oficiu exceptia de perimare si reține cauza in vederea solutionării pe exceptie. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII H O T ĂRĂȘTE: Constată perimată acțiunea având ca obiect grănițuirea, primovată de reclamantul M.O, domiciliat în com. Mociu, jud. Cluj în contradictoriul cu pârâta R.U domiciliată în com. Mociu, Jud. Cluj, potrivit art. 248 Cod pr. civ. cu referire la art. 252 Cod pr.civ.

  1. Scenariu educațional

În contextul creşterii informării cetățenilor cu privire la aspectele importante ale dreptului privind accesul la informațiile de interes public se impune elaborarea unui scenariu educațional pentru ca cetățenii să înțeleagă mai bine toate aceste aspecte. Educația juridică a cetățenilor trebuie văzută ca un proces continuu, astfel pornind de la legislația în vigoare a fost creat următorul scenariu:

"Cetățenii Ilie Florin și Danci Andreea au cumpărat în luna iunie 2017 un imobil constând într-o casă din lemn cu o camera, bucătărie și curte, in total terenul având o suprafață totală de circa 350 mp, în loc. Arieșeni, jud. Alba. Deși prin contractual de vânzare-cumpărare, cei doi dețin toată suprafața, adică cei 350 mp, în realitate suprafața este mai mica cu circa 26 de mp, aceștia din urmă fiind ocupați de vecinii lor. Astfel, cei doi cetățeni se hotărăsc să ii dea în judecată pe cei doi vecini, pentru a-și recupera și restul de teren. Florin și Andreea merg la judecătoria Alba Iulia pentru a inainta o acțiuni de grănițuire. La judecătorie le este data o cerere pe care cei doi trebuie să o completeze cu datele de identificare, datele privind terenul și imobilul să precizeze cee ace vor să obțină în urma judecării, dar șă precizeze și motivele pe care își întemeiază cererea. Florin și Andreea solicită instanței de judecată să îi oblige pe cei doi vecini A.M și A.V. ridicarea gardului despărțitor dintre cele două proprietăți și predarea în totalitate a ceor 26 mp, precum și suportarea cheltuieilor de judecată. Florin și Andreea își motivează cererea pe baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 231/02.06.2017 și depun la dosar ca și probe înscrisuri, expertiza topografică și doi martori. În urma finalizării cererii de judecată si a semnării acesteia, florin o depună la registratura judecătoriei pentru înregistrare, iar funcționarul public de la ghișeu îi spune că va fi înștiințat ăn scris cu privire la data și ora la care va avea loc ședința de judecată. În urma acestui scenariu se urmărește creșterea accesului la informațiile de interes general privind grănițuirea în rândul cetățenilor din mediul rural. "

Bibliografie:

  1. Noul Cod de procedură Civilă, disponibil online la http://legislatie.just.ro/
  2. htttp://www.legestart.ro
  3. https://lege5.ro/Gratuit/gi2tsmbqhe/art-560-obligatia-de-granituire-codul-civil?dp=gu3dmnbygu3to
  4. https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/document/63
  5. http://www.rolii.ro
  6. http://www.ocpict.ro
  7. https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/serviciu_primarie/serviciul-cadastru
  8. http://www.dreptonline.ro/institutii/tribunale.php
  9. http://www.dreptonline.ro/institutii/judecatorii.php
  10. http://www.justitia-romana.org/curtea-de-apel/Curtea-de-Apel-TIMISOARA
  11. http://portal.just.ro/
  12. https://www.avocat-bucuresti.info/cerere-de-chemare-in-judecata-in-actiune-de-granituire/

    1. Anexe 2 - model cereri

Model acțiune în grănițuire (fără revendicare)

Către,….. (instanţa căreia i se adresează cererea) Domnule Preşedinte, Subsemnatul, ….. (nume, prenume), cu domiciliul în ..... (adresa), având codul numeric personal ....., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în ….. (adresa), persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură fiind ….. (nume, prenume), având următoarele date de contact ….. (email, fax, telefon ori altele asemenea), personal/reprezentat prin mandatar ..... (nume, prenume)/prin reprezentant legal ..... (nume, prenume)/prin reprezentant judiciar ..... (nume, prenume)/reprezentat prin avocat ….. (nume, prenume), cu sediul profesional în ..... (adresă), având următoarele date de contact ..... (email, fax, telefon ori altele asemenea), sau Subscrisa, ….. (denumirea), cu sediu în ..... (adresa), având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerţului/numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice ….., contul bancar ....., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în ….. (adresa), persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură fiind ….. (nume, prenume), având următoarele date de contact….. (email, fax, telefon ori altele asemenea), prin reprezentant legal .....(nume, prenume)/prin reprezentant judiciar ..... (nume, prenume)/reprezentat prin avocat ….. (nume, prenume), cu sediul profesiona în ..... (adresă), având următoarele date de contact ..... (email, fax, telefon), în contradictoriu cu pârâtul….. (nume, prenume), cu domiciliul în ..... (adresa), având codul numeric personal .....

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

prin care solicităm instanţei: 1. stabilirea graniţei între terenul situat în ….., aflat în proprietatea noastră,şi terenul situat în ….., aflat în proprietatea pârâtului/pârâtei; 2. obligarea pârâtului/pârâtei să contribuie la grăniţuire, prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând partea sa din cheltuielile ocazionate de aceasta; 3. obligarea pârâtului/pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, suntem proprietari ai terenului situat în ….., în timp cepârâtul/pârâta este proprietar al terenului situat în ….. . Astfel cum rezultă din ….., graniţa între cele două terenuri ar trebui să fie situată între ….. şi ….., însă, în fapt, …. . Prin urmare, solicităm admiterea cererii, în sensul celor arătate. În drept, ne întemeiem cererea pe dispoziţiile art. 560 C. civ. În dovedire, solicităm încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, a probei cu interogatoriul pârâtului/pârâtei şi a probei cu expertiză judiciară în specialitatea ….. . În cadrul probei cu înscrisuri, depunem următoarele înscrisuri: ....., în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în ..... exemplare. În cadrul probei testimoniale, indicăm, în vederea audierii în calitate de martor, pe numitul ..... (nume, prenume), cu domiciliul în ..... (adresa), pentru dovedirea următoarelor împrejurări de fapt ....., şi solicităm citarea acestuia. În cadrul probei cu interogatoriu, solicităm înfăţişarea în persoană a pârâtului, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 C. pr. civ., pentru dovedirea faptelor personale vizând ...../ataşăm interogatoriul pentru ca pârâta să răspundă în scris, pentru dovedirea faptelor personale vizând ..... În cadrul probei cu expertiză în specialitatea ….., propunem ca expertul să răspundă următoarelor obiective: ....., pentru a dovedi ….. . Solicităm judecarea cauzei şi în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. pr. civ. Anexăm dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de ..... lei şi procura în original/copie legalizată/împuternicirea avocaţială/extras, în copie legalizată, din actul care atestă dreptul de reprezentare Data, Semnătura, (http://portal.just.ro/ )

Model – acțiune grănițuire cu revendicare

DOMNULE PRESEDINTE, Subsemnatul(a), ……….. domiciliat(ã) în ………… chem în judecatã si personal la interogatoriu pe pârâtul(a) …………… domiciliat(ã) în ……….. ÎN ACȚIUNE DE GRĂNIȚUIRE (ȘI REVENDICARE) pentru: 1. stabilirea liniei de hotar care desparte proprietãþile noastre; 2. ca urmare a stabilirii liniei de hotar, pârâtul(a) sã fie obligat(ã) sã-mi respecte dreptul de proprietate si posesie asupra fâsiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea mea; Cer, de asemenea, obligarea pârâtului(ei) la plata cheltuielilor de judecatã. Motivele acțiunii: În fapt , sunt proprietarul terenului situat în ………., cu vecinãtãtile ……………… 1. Între terenul meu si terenul pârâtului(ei) nu existã o linie de hotar fixatã prin semne externe si vizibile (sau, desi existã semne exterioare de delimitare, sunt totusi îndoieli cã ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre cele douã proprietãti limitrofe), motiv care genereazã neîntelegeri. De aceea, rog ca pe baza probelor ce vor fi administrate sã se stabileascã linia de hotar care desparte cele douã fonduri limitrofe, urmând ca împreunã cu pârâtul(a) sã suport cheltuielile cu aceastã operaþie de granituire; 2. Pârâtul(a), în mod abuziv, a desfiinþat semnele vizibile de hotar care separau proprietãþile noastre (si, cu acest prilej, mi-a acaparat din terenul proprietatea mea o fâsie lungã de …… si latã de ………, în suprafatã totalã de ….. m.p.). De aceea vã rog sã stabiliti linia de hotar realã, care separã proprietãtile noastre si sã-l obligati pe pârât(a) sã-mi respecte dreptul de proprietate si posesie asupra fâsiei de teren acaparatã. De asemenea, rog obligarea pârâtului(ei) la plata cheltuielilor de judecatã. In drept , îmi întemeiez acþiunea pe dispoziþiile art. 584 Cod civil. Dovada acþiunii înþeleg sã o fac cu actul de proprietate si proba cu martori, expertiza tehnicã, cercetare localã si interogatoriul pârâtului(ei), care urmeazã a fi citat(ã) cu aceastã menþiune. Ca martori, propun pe …………… ……………… ………………. Depun prezenta cerere în dublu exemplar pentru a fi comunicatã pârâtului(ei), timbru fiscal în valoare de ………… lei si timbrul judiciar în valoare de ………. lei. Data depunerii………….. Semnãtura, ………. DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECÃTORIEI ………………. (sursa: https://www.avocat-bucuresti.info/cerere-de-chemare-in-judecata-in-actiune-de-granituire/).

  1. Anexa 3 – Quizz

Fiecare întrebare de mai jos poate avea: toate răspunsurile corecte, niciun răspuns corect sau unul sau mai multe răspunsuri corecte.

Încercuiți varianta/variantele corecte de răspuns.

  1. Grănițuirea este: a) o operațiune de delimitare a doua proprietăți vecine b) doar o simplă operațiune materială c) o acţiune pețitorie d) un titlu de proprietate

  2. Limitarea grănițuirii pe cale judecătoarească, în raporturile de vecinătate: a) Este justificată pe ideea vinovăției b) Este justificată pe ideea echității c) Este justificată pe ideea eficienței d) Niciuna din cele de mai sus

  3. Grănițuirea este reglementată legal de: a) Noul Cod de Procedură Civilă b) Codul Civil c) Codul Muncii d) Codul Penal

  4. Distanța minimă pentru a nu se aduce atingere dreptului de proprietate al vecinului este de: a) 30 cm b) 60 cm c) 90 cm d) 120 cm

  5. Soluționarea litigiilor care țin de grănițuire aparține de: a) Inalta Curte de Casație și Justiție b) Judecătorie c) Tribunal d) Curtea de Apel

  6. Procesul verbal de vecinătate: a) este necesar pentru intabularea terenurilor extravilane b) este necesar pentru intabularea terenurilor intravilane c) trebuie semnat doar de proprietari d) trebuie semnat de proprietari, concesionari, administratori, titularii dreptului de folosință a imobilului vecin

  7. Grănițuirea: a) Se stinge prin înstrăinarea bunului b) Se stinge prin uzufruct c) Este un drept inviolabil d) Este un drept sacru

  8. Pentru obținerea procesului verbal de vecinătate este nevoie de: a) Copie certificat de urbanism prin care se solicita procesul verbal de vecinătate (grănițuire) b) Copie extras de carte funciară c) Copie plan de situaţie d) Plan de amplasament şi delimitare a parcelei cu coordonatele stereologice ale acesteia

  9. Poatet fi contestat: a) Suprapunerea terenului cu cel al vecinului b) Lotul de teren nu se găsește în locul arătat de client sau agent imobiliar c) Configurația din teren nu corespunde schiței cadastrale d) Grănițuirea nu a fost efectuată corect.

  10. Acțiunea în grănițuire: a) este o acţiune reală, imprescriptibilă și declarativă de drepturi b) este o acţiune ireală, prescriptibilă și declarativă de drepturi c) este o acţiune reală, imprescriptibilă și nedeclarativă de drepturi d) niciuna din variante

  11. Acțiunea în grănițuire: a) este inadmisibilă între coproprietari b) produce efecte cu privire la delimitarea fondurilor asupra tuturor c) produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparţin părţilor d) este admisibilă între coproprietari

  12. Sunt acte emise de Serviciul de cadastru și publicitate imobiliară: a) Inființare carte funciară b) Anulare operațiuni cadastrale c) Emitere titluri de proprietate d) Emitere certificate de deces

  13. Vecinul prejudiciat are dreptul: a) De a acționa pe cale judecătorească b) de a primi despăgubiri c) De a-i fi plătite cheltuielile de judecată d) Niciuna din variante

  14. Sunt atribuții ale Serviciul de cadastru următoarele: a) Verificarea planurilor parcelare și planurilor de încadrare în tarla, eliberare planuri de punere în posesie în vederea înscrierii terenurilor în cartea funciară; b) Verificarea rapoarte de expertiză tehnice judiciare în cazul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în care municipiul Sibiu este parte; c) Nu participă la acţiunea de delimitare a teritoriului administrativ şi asigură conservarea punctelor de hotar materializate prin borne; d) Efectuează măsurători topografice pentru punerea în posesie

  15. Obiectul acțiunii în grănițuire îl constituie: a) anularea titlului de proprietate b) delimitarea fondurilor învecinate c) mutarea liniei de hotar d) restituirea suprafeţei deţinute fără drept din terenul limitrof al reclamantului

Intreabă un expert